Ieri mi-a fost foarte dificil să fiu recunoscătoare pentru ceva.
Un pic grăbită să închei și cu asta, am scris: „cred că sunt pur și simplu recunoscătoare pentru încă o zi…”
Nici nu am terminat bine de scris că ceva m-a lovit drept în stomac.
„Pur și simplul” ăla aruncat acolo superficial m-a lovit.
„Uite așa arată să iei viața de bună”, mi-am zis. Să o iei ca și cum ziua asta ar fi… un fel de mărunțiș.
Sunt a submiliarda șansă din miliarde de șanse de a nu fi – mi-a rămas de la o piesă de teatru la care am fost curând.
Nu știu precis numărul de șanse. Nici nu mă interesează, oricum e prea mare ca să-l cuprind cu mintea. Nici nu contează.
Contează că am avut multe șanse să nu fiu. Că multe lucruri au fost aliniate ca eu să fiu.
Și că azi nu s-a întâmplat pur și simplu.
