Varianta audio:
Bună,
Eu am o problemă cu rezoluțiile de an și cu începuturile. Nu cu ele în sine, ci cu modul în care ne setăm rezoluții și cum ne folosim de începuturi ca să facem schimbări la noi.
Așa că, dacă observi că planurile tale din ianuarie încep să prindă praf, nu te grăbi să tragi concluzii. Rămâi până la final.
Iar dacă nu ți-ai stabilit încă rezoluții pe 2026 și îți trece prin minte că a trecut timpul lor (și poate te întrebi ce-o fi apucat-o pe Maria să vorbească despre asta tocmai acum), vreau să-ți provoc și acest gând.
Vei citi despre:
- Efectele noului început și „noului eu” (cum se sting și lasă urme)
- Cum ne găsim motivația sinceră (nu pe cea care dă bine în ochii celorlalți)
- Cum ne pregătim pentru atunci când motivația dispare („plasa de siguranță”)
- Cum trecem de la autocritică și etichete la învățare (și apoi la credința că putem obține rezultatul dorit)
Așa cum le văd eu, motivele care ne fac să renunțăm la ce ne-am propus la început de an (și nu numai) țin de 3 etape mari: creare, întreținere și închidere. În fiecare din ele putem să ne sabotăm fără să ne dăm seama.
Creare
1. Începutul nu e mereu în ianuarie sau luni (efectul noului început)
Era o zi de miercuri și fusesem la nutriționist care îmi dăduse un plan alimentar. Un tabel frumos organizat pe zile cu ce aveam de făcut pe următoarele săptămâni.
Și? Cum e?, m-a întrebat soțul meu.
E ok, îmi place ce mi-a dat. Încep de luni.
De ce de luni?
Pentru că mâine e joi, am răspuns eu cu candoare.
Mă amuz de fiecare dată când îmi amintesc de acest dialog.
Începuturile ajută la inițierea comportamentului și sunt ancore puternice pentru schimbare. Mintea noastră le iubește pentru că funcționează ca niște delimitări clare dintre „ce a fost” și „ce urmează”. E ca și cum am spune: până aici a fost o versiune a mea, de aici începe alta. Ne oferă o distanță față de greșeli, amânări sau încercări neterminate și încrederea că „noul eu” este mai bun.
Doar că începuturile nu garantează menținerea comportamentului. Creează energia de care avem nevoie să începem, dar susținerea cere structură.
Punctele slabe ale noului început sunt fragilitatea motivației și estomparea efectului de noutate – începuturile nu țin mult.
Dar punctul cel mai slab este impactul mai mare al unui eșec atunci când noul început este întrerupt de unul timpuriu. Atunci când „noul eu” se dovedește la fel de vulnerabil, la fel de disciplinat și capabil ca cel vechi.
Repetat de suficiente ori, duce la erodarea încrederii în propriile forțe și a stimei de sine. Și ne pune bețe în roate când mai vrem să schimbăm ceva.
Începutul nu este doar calendaristic, ci și psihologic. Efectul noului început spune că orice reper poate deveni un început.
Azi, după ce citești acest articol poate fi unul. O discuție dificilă sau o perioadă de oboseală.
Așa că, indiferent de stadiul în care te afli cu obiectivele tale de an acum este un moment la fel de bun ca oricare altul să începi sau să reiei. La fel, dacă nu ți-ai propus ceva pe 2026 încă nu e târziu să faci asta. Iar dacă simți că ai nevoie de un partener de dialog pentru asta, am deschis 3 locuri 1la1 gratuite în martie.
2. Luăm decizii când ne aflăm pe valul motivației
Luăm decizii când ne aflăm pe valul motivației, influențați de începuturi. Restart. De la 0. Doar că, cel mai adesea, ignorăm un lucru esențial: starea noastră nu este constantă. Este schimbătoare, oscilantă, umană. Și este puțin probabil să putem menține același nivel de motivație pe termen lung.
Imaginează-ți un puls ridicat vreme de câteva săptămâni în care ai făcut sport de 5 ori pe săptămână, ai mâncat perfect și ai fost super disciplinat – lucruri pe care nu le-ai făcut deloc așa înainte. E un vârf de efort cu care nu ești obișnuit.
După care se instalează oboseala și imediat apare un platou sau o groapă. Din acest loc, revenirea e mai grea. Nu pentru că nu vrem sau suntem nu-știu-cum, ci pentru că, printre altele, nu am planificat pentru atunci când nu mai vrem la fel de tare.
Dacă ai observat asta la tine, îți propun o formă de planificare care zice pe scurt: If This, Then That. Dacă varianta maximă nu este posibilă, atunci am o variantă minimă. Dacă ceva mă împiedică să fac sport de 4 ori într-o săptămână la sală, atunci îmi propun o variantă minimă de o oră de cardio și o oră de forță acasă, de exemplu.
Dar nu rup lanțul și nu abandonez. Funcționează ca o plasă de siguranță și menține continuitatea atunci când motivația scade natural. Și, între timp, învăț care este optimul pentru mine.
3. Ne setăm obiective nerealiste (fără să ne dăm seama că facem asta)
Nu știu cum să-ți povestesc altfel de această eroare de planificare decât tot cu un exemplu concret.
Anul trecut mi-am propus să ajung la un anumit număr de kilograme. Greutatea mea de vis, i-am zis. Prin iunie, acul de la cântar era departe. Făceam sport și aveam grijă de alimentație, dar tot nu. În același timp, nici nu disperam că nu se întâmplă – era scris undeva în rezoluția mea de an și treceam pe lângă număr așa cum trec pe stradă și admir o mașină foarte scumpă pe care o voi avea într-o zi când o să am mulți bani. Prin august, am avut o realizare simplă și incomodă, dar și amuzantă. Eu nu mai avusesem greutatea respectivă de la 20 de ani. Demult.
Mintea nu mă lua în serios cu acest obiectiv pentru că nu era ancorat în realitatea mea. Așa că l-am modificat într-o versiune despre care aveam încredere că o pot obține. Și am obținut-o.
Dacă simți că și tu ai pe listă un obiectiv care pare mai degrabă o mașină scumpă pe care o admiri pe stradă decât ce urmează să conduci, îți propun un test scurt de sinceritate.
Uită-te la ce ți-ai propus și întreabă-te: „Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult cred eu, cu adevărat, că pot obține asta în condițiile vieții mele de ACUM?”
- Dacă nota e sub 7, e posibil ca obiectivul să fie mai degrabă în „zona de visare” decât în zona de acțiune. Nu o să te mobilizeze, ci doar o să te apese silențios.
- În cazul acesta, scade miza până când nota de încredere urcă la un 8 sau 9 puternic.
Nu e vorba de a renunța la ambiție, ci de a-i da minții o sarcină pe care să o considere realizabilă. O victorie mică, obținută pe bune, valorează mai mult pentru stima de sine decât un obiectiv grandios uitat pe o foaie.
4. Obiectivele sunt prea vagi, nu au infrastructură și *motivație autentică*
De multe ori, obiectivele noastre nu sunt suficient de bine descrise, de specifice și nu sunt plasate în timp. Rămân pe fundalul minții drept ceva difuz care ne apasă din când în când. Mintea nu știe cum să le abordeze pentru că nu i-am creat infrastructură pentru asta. Între noi de acum și obiectiv se cască un spațiu gol pe care dacă nu-l umplem noi, se umple el singur cu altele. (Pentru asta poți folosi criteriile SMART.)
La fel de important, dar ratat de multe ori, nu chestionăm motivația din spatele a ceea ce ne propunem.
Văd acest tipar constant, atât la mine, cât și la oamenii cu care lucrez. De exemplu, soțul meu este genul de om care se trezește la 5 dimineața ca să meargă la sală și apoi ia startul la maratonul de responsabilități zilnice, fără să pară că obosește. Multă vreme m-am forțat în același tipar, pendulând între frustrare față de mine și admirație față de el. Până când mi-a devenit clar ceva foarte simplu: eu nu sunt soțul meu. Avem priorități, corpuri și niveluri de energie diferite.
Și altă motivație pe care nici nu o chestionasem până atunci. După ce am reușit să fiu sinceră cu mine, lucrurile au devenit mult mai așezate și aliniate cu mine, nu cu altcineva (chiar și cu un altcineva atât de apropiat).
Aici mai vreau să adaug ceva important.
Încercăm să găsim o motivație „onorabilă” pentru ce ne dorim și asta ne blochează fără să ne dăm seama.
Credem că trebuie să vrem să facem un lucru pentru sănătatea pe termen lung de exemplu, dar adesea motivația autentică este mult mai mundană (sau chiar egoistă), numai că nu ne dăm voie să o recunoaștem față de noi.
Darren Hardy spune în cartea The Compound Effect un lucru eliberator: nu contează dacă motivul tău este unul nobil sau nu atâta timp cât funcționează pentru tine. Poate vrei să demonstrezi cuiva că se înșală în privința ta, să fii frumos sau să ai mulți bani. Atâta timp cât e legal și moral, nu trebuie să te scuzi pentru ce te pune în mișcare.
Deci, nu căuta motivația care „dă bine” în ochii altora, ci pe aceea care te face pe tine să te ridici din pat. O tehnică simplă pentru asta este Cei 5 de ce: întreabă-te de 5 ori de ce vrei acel lucru până ajungi la rădăcina motivației reale.
Întreținere
Partea aceasta mi se pare că se omite cel mai mult și e importantă pentru că ține în mișcare întreg procesul.
1. Le ținem doar în minte și nu ne mai întoarcem la ele
Nu e suficient să le formulăm și să le lăsăm într-un colț de minte. Mintea e volatilă, permeabilă și uităm ușor sub presiunea responsabilităților de zi cu zi. De asta funcționează externalizarea în scris, audio, video sau vizual.
Pentru mine funcționează scrisul, iar pentru întoarcerea la ele am un ritual simplu. În ultima zi a lunii recitesc ce mi-am propus la început de an. Dincolo de utilitatea reamintirii, e și un moment frumos de conectare cu mine. Dar și de răzgândire sinceră. Unele obiective nu mai sunt valabile, iar altele au nevoie de modificări și acționez întocmai pentru că acum, când le revizitez, știu lucruri despre ele și despre mine pe care nu le știam inițial.
2. Nu le măsurăm
Când mă refer la măsurare, nu vorbesc despre Excel-uri sau aplicații sofisticate. Ci despre lucruri simple: o foaie cu X-uri, un status în dreptul lor – un semn că am fost acolo, că am continuat și că nu am uitat de ele. Momentul în care vezi că ai adunat zeci de X-uri sau că te-ai mișcat către ele face ceva profund cu motivația, stima și încrederea în sine.
Două întrebări care fac diferența mai departe:
- Pentru înregistrarea unui progres: ce anume m-a ajutat să fac asta?
- Pentru înregistrarea unei nereușite: ce anume m-a încurcat?
Mută atenția de la judecată („nu-s în stare”) la învățare („există un obstacol”), cresc conștientizarea asupra mecanismelor și condițiilor personale și consolidează sentimentul că putem obține rezultatul dorit. Măsurarea singură îți arată dacă te-ai mișcat. Întrebările îți arată cum să te miști mai eficient data viitoare.
Închidere
Partea asta este scurtă pentru că nu e foarte diferită de partea de întreținere. E doar un moment mai mare în care „închizi” luna sau anul cum zic contabilii.
Tragi concluziile mari, lecțiile, instrumentele care te-au ajutat, oamenii care te-au sprijinit și inspirat și te bucuri pentru rezultate.
Și o iei de la capăt. Datele colectate sunt materia primă pentru următoarea rezoluție sau etapă.
O resursă care merită atenția ta
Îmi fac review-uri și rezoluții de an (și intermediare) din 2017 și m-au ajutat foarte mult pe toate planurile. Sunt o pauză conștientă în care pun reflectorul pe viața mea pentru a înțelege ce experiențe m-au ajutat să cresc, ce obstacole au apărut și, mai ales, ce vreau să păstrez sau să schimb în etapa următoare. În esență, sunt un exercițiu de claritate și conectare cu mine.
Dacă vrei să începi de undeva cu asta, îți recomand cu drag: Year Compass. Da, chiar și acum în martie.
Este un instrument valoros pentru că îmbină structura cu libertatea de exprimare. Te întreabă lucruri la care nu te-ai fi gândit și te pune în contact cu tine, nu doar cu lista ta de obiective.
3 sesiuni gratuite în luna martie
Dacă ai un obiectiv important pentru tine și simți că s-a blocat undeva între intenție și execuție, putem să-l analizăm împreună într-o sesiune de cunoaștere. Nu este nicio presiune de a merge mai departe. Uneori, o conversație este suficientă. Înscrie-te aici sau dă-mi un email pe hello@mariaarbone.ro
Pe curând,
Maria
–
Articolul de astăzi atinge dimensiunea de Angajament din Mental Toughness.
Angajamentul (Commitment) măsoară gradul în care persistăm în angajamentele noastre. Cuprinde 2 factori:
- Orientarea către rezultate (Achievement Orientation) arată gradul în care reușim să realizăm ceea ce ne propunem, mai ales atunci când apar obstacole (întreruperi, dificultate ridicată, lipsă de resurse, plictiseală, procrastinare etc).
- Orientarea către obiective (Goal Orientation) descrie măsura în care ne stabilim obiective pentru activitățile noastre. Persoanele cu scor ridicat își pot imagina ușor drumul și destinația și sunt mai eficiente la prioritizare, planificare și organizare, chiar sunt motivate de acestea. Cele cu deschidere mică, se simt intimidate de planuri, obiective și ținte măsurabile și vizualizează mai degrabă consecințele negative decât pe cele pozitive.
Trimit un email la fiecare câteva săptămâni. Abordez de fiecare dată câte o temă sau un factor diferit din Mental Toughness și ofer perspective care să te ajute să crești în acea direcție. Te poți abona mai jos dacă vrei să le primești.
