Nu, nu poți! Cel puțin nu acum. (Audio)

Uneori, pur și simplu, nu poți. Sau nu e momentul. Urmează să citești un articol sincer despre acceptarea limitelor.

Este pentru acele momente în care nu te împaci cu realitatea ta și alegi să tragi de tine prea mult, riscând să plătești un preț prea mare.

Ascultă și versiunea audio aici:

Sau pe SoundCloud

–

Simt că în ultimele 3 luni am trăit cât 2 vieți. Știu, e o exagerare, dar așa s-au simțit pentru mine lunile astea. Trebuie să încetinesc ca să mă pun un pic pe picioare, dar ca să fiu sincer pare mai ușor să dau înainte. Am impresia că dacă mă opresc se duce totul de râpă.

Da, am dormit doar 4 ore azi-noapte, dar am reușit să termin tot ce aveam pe listă. O să mă odihnesc mai mult când se termină nebunia asta. Știi și tu cum e: acum trag tare, după aia o să am liniște și totul revine la normal.

Mă doare spatele de câteva săptămâni, dar cred că e doar de la stres sau de la statul la birou. Nu am timp să merg la doctor acum, dar după ce termin cu perioada asta aglomerată, mă ocup și de asta.

–

Aud fraze ca acestea des. Eu însămi am folosit pe una chiar de curând. Acest text este, mai întâi, pentru mine. Acceptarea propriilor limite este una dintre provocările mele cele mai mari.

Mulți oameni pun stop și se uită la realitatea lor abia când li se întâmplă un eveniment greu, care îi limitează prin însăși natura lui și îi forțează să schimbe ceva, precum descoperirea unei boli, un divorț, venirea pe lume a unui copil, pierderea cuiva drag, un faliment.

Dar nu trebuie să așteptăm să dea ceva peste noi ca să începem să trăim în acord cu realitatea noastră interioară sau exterioară – realități care vin cu limitele lor. Putem să facem corecții de curs mai mici, atunci când disconfortul e mai suportabil, înainte să ajungem la corecții majore care ne zdruncină complet viața. 

Dacă te regăsești în oricare dintre scenariile de mai sus (sau similare), sper ca ceea ce urmează să-ți fie de folos.

Cuprins articol

• 5 limitări pe care ai nevoie să le accepți ca să duci o viață mai echilibrată
• Ce înseamnă să îți accepți limitele
• Cum să îți accepți limitele 
• 4 resurse pentru a trăi mai în acord cu realitatea ta

5 limitări pe care ai nevoie să le accepți ca să duci o viață mai echilibrată

Ești o ființă finită. 

Suntem amândoi, amândouă ființe finite din mai multe perspective. 

Limitările despre care îți scriu astăzi se încadrează sub această umbrelă. Am identificat mai multe, dar am ales 5 de bază pe care se sprijină celelalte despre care îmi doresc să-ți pot scrie cândva. 

1. Avem mai puțin timp decât credem

Adevărul e că nici măcar nu știm cât e. Știm doar că trăim cele mai bune vremuri din istoria omenirii și avem cea mai mare speranță de viață de până acum. În România, speranța medie de viață post-pandemie este de 74,2 ani: 78,4 pentru femei și 70,5 pentru bărbați, ca să fiu mai precisă. 

Doar că speranța nu garantează că vom trăi tot atât. Mâine s-ar putea să nu ne trezim. Oricât de dur sună, e o realitate.

În orice caz, putem spera să trăim în jur de 80 de ani. Dar, deși acest număr poate să pară mare sau mic în funcție de locul în care ne aflăm acum pe axa timpului, modul și mediul în care trăim, anii aceștia nu sunt toți la fel. 

Trecem prin diferite stadii de vitalitate până ajungem la final. În ultimii 10-15 ani nu vom mai putea muta munții din loc așa cum poate simțim acum. Lucrurile pe care ne bazăm în prezent s-ar putea să nu mai fie. Unii oameni vor mai fi în viața noastră, alții nu.

Nu îți zic asta ca să te grăbești, să dai și mai mult din aripi pentru că viața se poate termina oricând. Ci ca să respecți timpul în care te afli și resursele de acum.

2. Vehiculul care ne poartă prin viață e și el limitat

Nu am primit doar o cantitate de timp, ci și una de energie ambalată într-un corp complex și fascinant. (Serios, ai un corp fascinant!) 

Dar e limitat și finit. 

Nu contează de unde vin limitele lui, dacă-s moștenite sau dobândite sau create de propria mână, ci contează că ele există indiferent dacă vrem să le acceptăm sau nu. 

Unele sunt mai subtile, altele mai vocale. Unele temporare, altele definitive.

Le trăim sub formă de fluctuații de energie, vezi oboseala, dureri, suferințe, boli, incapacități. 

În orice caz, sensibil sau rezistent, slab sau gras, înalt sau scund, este singurul corp pe care îl avem acum și, indiferent de cum îl evaluăm, ne poartă și ne susține în tot ceea ce facem. 

În ciuda acestui lucru, de multe ori ne purtăm cu el de parcă ar fi o instanță separată de noi sau îl tratăm ca și cum ar fi o resursă inepuizabilă și tragem de el peste cât este sănătos să o facem. 

Împrumutăm energie din viitor, cum îmi zice des un prieten drag.  

3. Nu poți face tot și nu poți să fii tot ce vrei să fii

Nu avem vitalitate și nici timp nelimitat. Ca o consecință, nu putem realiza tot ce ne propunem și nu putem fi toate lucrurile și rolurile la care tânjim. Nu au loc toate. Cel puțin nu în forma pe care ne-o imaginăm acum. 

Avem nevoie să alegem ce este mai important, posibil și uneori ce e necesar într-un moment. Și să avem curajul și tăria să onorăm decizia. 

Mie personal asta mi se pare cea mai grea dintre limitări pentru că presupune să închid cu bună știință și cu inima strânsă la început ușile la toate posibilitățile, la tot ce-ar putea fi. 

4. Chiar și atunci când simțim că intrăm pe un făgaș lin, conform scenariilor noastre…

Se întâmplă lucruri neprevăzute și unele chiar de necrezut că ni s-ar putea întâmpla nouă.

Un eveniment, o schimbare, o treabă care ne zdruncină sau ne aruncă cu totul de pe făgaș. Și parcă simțim că trebuie să o luăm de la capăt sau că lucrurile nu se mai termină.

Chiar nu se termină. Viața este o continuă schimbare și fiecare etapă aduce provocări. Versiunea ei în care toate merg strună, fără pic de disconfort nu există. Cred sincer că nici nu ne-ar plăcea așa de tare pe cât credem când ne dorim asta. Avem nevoie de un pic de fricțiune ca să creștem.  

Dacă mi-ai spune că totuși unii oameni au viața asta „perfectă”, ți-aș spune că asta nu înseamnă că ei nu au provocări sau momente dificile. La tine ajunge doar o fațetă a vieții lor. La celelalte nu ai acces așa cum nici ei nu au acces la tot ce trăiești tu. 

5. Uneori nu ține doar de noi chiar dacă facem totul ca la carte 

Există și limitări exterioare care nu au legătură cu noi și asupra cărora nu avem control, dar efectele ajung și la noi. Aici intră oameni, ce fac, gândesc și spun ei, mediul micro sau macro în care trăim, evenimente chiar și îndepărtate de noi.

Ce înseamnă să îți accepți limitele

E foarte important pentru mine să știi că nu aș descuraja pe nimeni să nu își depășească limitele, să nu devină cea mai bună versiune a sa. Cu atât mai puțin pe mine însămi. Acest text este mai întâi pentru mine.

Doar că uneori, pur și simplu, nu poți. Sau nu e momentul.

Și cel mai bun lucru pe care îl poți face acum este să accepți asta despre tine (și tot ce derivă de aici).

Acceptarea limitelor nu înseamnă să renunțăm la visuri. Nu-i resemnare, înfrângere sau capăt de drum. Ci, mai degrabă, realism, integrare și ancorare în prezent. 

Ea presupune să:

1. Vedem realitatea și pe noi înșine așa cum suntem, cu atât cât ne e accesibil acum. Iar realitatea fiecăruia e și cu bune și cu mai puțin bune. E cu limitări și posibilități, deopotrivă.

2. Apoi să facem pace cu ea pe de-a-ntregul în loc să alegem să luptăm cu o parte din ea. Înseamnă să „lucrăm” cu ce avem acum, nu cu ce ne-am dori să avem sau să nu avem. 

Se poate simți ca foarte puțin la început, dar atât cât e e prețios pentru că e real, palpabil și ne aparține.    

Știu că nu e ușor sau simplu. Acceptarea înseamnă în același timp renunțare la tot ce-ar putea fi dacă nu ne-am opri să ne vedem limitările.  

Cum să îți accepți limitele

Una dintre cele mai mari provocări în a face asta constă în faptul că mintea obiectează și negociază cu noi oricând simte puțină rezistență sau conflict: 

„fac asta când…”

„după ce termin x, atunci y…”

„doar luna asta și gata”

„dacă obțin asta, totul o să fie  bine”

Multe dintre dialogurile acestea nici nu sunt conștiente, dar le simțim ca tensiune, neliniște, grabă sau ca pe o forță care ne trage sau ne împinge.

Realitatea e că nu se termină după ce s-a terminat.  

Din păcate, nu ne ajută nici accesul la atât de multă informație. Un simplu scroll pe social media ne poate aduce în față posibilități pentru fiecare părticică din viață.

Acceptarea limitelor e mai mult decât recunoașterea intelectuală a lor. Când e superficială, poate aluneca în cinism sau autoindulgență și devine încă unul dintre lucrurile care se întorc împotriva noastră. 

Acceptarea autentică e un proces. E dificil. Implică renunțare, asumare și transformare. 

Ca să funcționeze, avem nevoie să-i dăm minții la schimb un sens pozitiv și important, ceva care să conteze cu adevărat pentru noi. Și care să fie suficient de puternic încât să facă față târguielii la care ne invită mintea. 

De exemplu, pentru mine să-mi accept limitele dintr-un moment reprezintă o dovadă de bunătate și respect față de mine și față de familia mea (trei valori importante pentru mine). Atunci când nu fac asta, nu sunt prezentă și parcă merg cu un nor deasupra capului. Și, din moment ce nu am nicio garanție pentru multe în viață, nu merită să mă port cu mine altfel decât cu compasiune și acceptare – acum și pentru viitor. Pentru că da, vreau să apuc 80 de ani și vreau să am vitalitate atunci, mintea întreagă, să mă pot lega la șireturi și să merg la baie fără ajutor și să mă viziteze cu drag și dor copilul sau copiii. Nu să-mi plătesc atunci datoriile.

Aceasta este tocmeala mea, suficient de importantă pentru mine și de puternică încât să mă ajute să câștig negocierea. 

Fiecare are nevoie să-și găsească partea de târg. Pentru asta ți-am lăsat resursele de la final. Dacă vrei putem să lucrăm și împreună pe asta – îmi poți scrie.

O altă provocare în acest proces este că odată ce am reușit să căpătăm starea aceasta în care trăim în acord cu realitatea noastră, ne e greu să o menținem. 

După o perioadă, intrăm înapoi în tumultul vieții și riscăm să ne adaptăm la acea realitate aproape pe nesimțite. Așa că avem nevoie să o întreținem, să o îngrijim ca pe orice lucru din viața noastră pe care îl prețuim. 

Acceptarea limitelor este paradoxală doar în aparență. Deși poate părea un drum înfundat, de acolo începe, de fapt. 

Când nu ne împăcăm cu realitatea noastră, devenim orbi la posibilitățile reale, suntem nemulțumiți, pe fugă, sărim de la una la alta, evităm, procrastinăm, tolerăm cu greu disconfortul, viața pare mai mult grea și vedem și simțim cu greu bucuriile. 

Când îmbrățișăm ce avem și renunțăm la ce nu este posibil acum, cu sinceritate și înțelegere, oferim spațiu și glas posibilităților reale.

Și aici e frumusețea. Din locul acesta, universul fiecăruia dintre noi se extinde doar că pe o altă fundație decât până acum.  

4 resurse pentru a trăi mai în acord cu realitatea ta

Dacă vrei să capeți mai multă claritate asupra lucrurilor care contează pentru tine cel mai mult și care sunt mai aliniate cu realitatea ta, îți recomand cu drag patru cărți care m-au ajutat mult: 

• Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morții (Bronnie Ware) 

E o carte scrisă de o asistentă care a îngrijit și însoțit oameni pe patul de moarte. În urma acestei experiențe, autoarea a strâns povești despre vieți netrăite, așa le spun eu. Pentru mine e o carte prețioasă, e despre compasiune, curajul și luciditatea dinaintea morții și un reminder bun pentru subiectul de azi.

• Căutarea sensului (James Hollis)

Cartea este o explorare profundă asupra esenței sensului în viață și a modului în care alegerile noastre ne pot apropia sau îndepărta de el. Îți recomand varianta audio narată chiar de autor. E un om foarte așezat și blând. Apropo de vârstă, cred că are 85 de ani și încă mai preia clienți 3 zile pe săptămână.

• Radical Acceptance (Tara Brach)

Din cartea aceasta am învățat mult despre frică și furie și cum să mă împrietenesc cu cele două emoții mai mult decât să mă cert cu ele. Și tot de aici mi-am sedimentat revelația că îmi sunt prietenă, nu dușman.

• Cum îți vei măsura viața? (Clayton M. Christensen, James Allworth, Karen Dillon)

E una dintre acele cărți pe care și dacă nu le citești tot rămâi cu ceva pentru că titlul spune tot (am o listă cu astfel de cărți). Eu ți-o recomand cu precădere pentru momentele în care te vei simți ispitit de lăcomie, nu doar financiară, ci și de reușite, de succes sau orice lucru care te poate face să-ți dorești să obții mai mult cu riscul să ajungi să plătești un preț prea mare, precum pușcărie, boli, pierderea celor dragi. Panta e alunecoasă. 

–

Mulțumesc că ai rămas până aici!

Dacă ai gânduri și alte perspective despre ce tocmai ai citit și vrei să le împărtășești cu mine, le aștept cu drag pe hello@mariaarbone.ro

–