În ultimele două luni am înțeles altfel câteva lucruri pe care credeam că le am rezolvate. A ieșit un text prea lung pentru un singur articol, așa că îl public bucată cu bucată în zilele următoare până se termină. Cinci în total. Sunt lucruri filtrate prin experiența mea, pe care le dau mai departe cu speranța că măcar unul va pune o întrebare bună și în viața ta.
Azi e despre timp. Mai exact, despre timp mort și timp viu – și ce e la mijloc.
De câteva săptămâni, o parte serioasă din zilele mele se duce la recuperare. Kinetoterapie, exerciții, proceduri, drumuri, așteptare. Ore întregi care nu produc nimic ce aș putea arăta cuiva la sfârșitul zilei.
Când i-am povestit unei prietene câte ore se duc acolo zilnic, mi-a trimis un articol pe care îl știam foarte bine: „Will You Choose Alive Time Or Dead Time?”, de Ryan Holiday. Ideea lui vine de la Robert Greene și e simplă: există două feluri de timp. Timpul mort – când aștepți, când lași lucrurile să ți se întâmple. Și timpul viu – când ești în control, când înveți, când crești, când faci fiecare secundă să conteze. O navetă lungă? Ascultă un audiobook. Un zbor întârziat? Fă câțiva pași prin terminal. Un contract prost? Transformă-l într-un program de studiu. Holiday povestește cum, blocat într-o colaborare dezastruoasă, a umplut un carnet și o cutie de fișe din care a ieșit apoi o carte – o carte foarte dragă mie, de altfel.
Am vrut să dau articolul mai departe. Să fie util și altcuiva, așa cum îmi fusese mie. Și n-am putut. Nu l-am mai simțit. Nu în forma lui inițială, cel puțin.
Am stat cu întrebarea asta câteva zile: de ce un text care altădată m-ar fi aprins și motivat acum mă aricește? Primul răspuns a venit repede. La Holiday în articol, timpul viu pare pentru mine tot muncă. Fiecare exemplu de timp „viu” din articol se măsoară în ceva produs: cărți citite, notițe, fișe, o carte scrisă. Timpul e viu doar dacă lasă o urmă „arătabilă”. Restul e mort.
Al doilea răspuns a venit mai încet. Împărțirea în două categorii – mort sau viu – sună bine tocmai pentru că e atât de tranșant și simplu. Dar tot ce știu despre oameni, și tot ce trăiesc eu acum, îmi spune că timpul nu vine în două culori. Există timp mai lent și timp mai rapid. Timp mai plin și timp mai gol. Timp în care se întâmplă ceva vizibil și timp în care se întâmplă ceva ce nu se vede. Între mort și viu e o lume întreagă.
Orele mele de recuperare sunt cel mai bun exemplu pentru mine. În perspectiva lui Holiday din articol (și a mea pentru primele zile în care am cărat și câte două cărți după mine), ar fi timp mort care așteaptă să fie salvat: citește, ia notițe, valorifică. Doar că orele acelea nu sunt goale. În ele, un corp se reface. Nu produce nimic ce pot arăta și totuși e cel mai important lucru care mi se întâmplă acum. Nu e neapărat despre ce fac sau nu în timpul acela, ci mai degrabă despre intenția cu care intru în el și de atitudinea mea.
La mine acest insight vine pe un fundal mai mare. Există o parte din mine care s-a chinuit ani de zile să nu risipească nimic. O parte care aduna minutele, ideile, kilometrii cum aduni mărunțișul cu teama că altfel se pierd. Pentru partea aceea din mine, articolul lui Holiday a fost irezistibil: în sfârșit, o metodă prin care niciun minut nu moare degeaba. Acum când am recitit articolul, partea aceea n-a mai mușcat așa de tare. Nu, nu am renunțat la lucrurile pe care le construiesc, ci am început să cred că un minut în care nu produc nimic nu e un minut pierdut. Ușor de zis, dar greu de pus în practică. 🙂
Nu scriu asta ca să-ți spun că Holiday greșește – nu cred asta. Articolul e în continuare valoros și te îndemn să-l citești. Pentru cineva blocat într-o situație pe care o urăște și îl stoarce de energie și bucurie, întrebarea lui poate fi un duș rece într-un moment oportun așa cum mi-a fost și mie. Scriu pentru că mi se pare important momentul în care un text, o idee care ne-a folosit produce aproape efectul invers. Nu textul s-a schimbat, ci contextul, noi.
Poate ai și tu un astfel de text sau convingere despre ceva. O idee care te-a dus departe și care, la o recitire, nu se mai simte la fel. Merită o clipă de atenție – nu ca să-l elimini (asta te-ar putea duce tot într-o gândire binară de tip mort-viu), ci ca să vezi ce s-a schimbat în tine între timp.
Articolul: Will You Choose Alive Time Or Dead Time?
Pe curând,
Maria
Mental Toughness Insider
Un newsletter despre claritate și forță interioară pentru atunci când ți-e greu, dar nu vrei doar să reziști, ci să îți fie și bine și să te bucuri de viață mai mult. Trimit idei, perspective și instrumente despre cum rămânem prezenți și coerenți sub presiune și cum creștem în ciuda încercărilor.
