Arbone Maria

Sunt Maria. Change Strategist, psiholog licențiat și psihoterapeut în formare, specializare EFT, terapie focalizată pe emoții.

Lucrez cu oameni care trec prin schimbări și scriu despre asta, de obicei din mijlocul propriilor mele schimbări.

Nu am ajuns aici dintr-un loc de „am rezolvat totul”. Am ajuns din curiozitate, din momente care m-au scos din zona de confort și dintr-o convingere care nu m-a lăsat în pace: că schimbarea conștientă e posibilă, dar rareori liniară sau rapidă.

DE CE FAC CE FAC

La finalul formării de Change Strategy, ni s-a pus o întrebare: Dacă ai putea schimba un singur lucru la cum funcționează lumea, ce ai alege?

Răspunsul meu nu s-a schimbat de atunci: Aleg să mă schimb pe mine, în fiecare zi.

În lumea la care aspir pentru mine, oamenii sunt mai curajoși, mai autentici, mai puțin amari cu ei înșiși și cu ceilalți. Nu e în controlul meu să-i schimb pe alții, dar pot să contribui în felurile pe care le știu: învăț, explorez, scriu, lucrez 1:1.

Dacă în acest proces reușesc să ating și să inspir pe cineva să facă o schimbare de care are nevoie, consider că am contribuit măcar puțin la bunul mers al lumii.

CINE SUNT, mai concret

Sunt om, mamă, soție și alte roluri profund umane, înainte de toate.

Scriu în jurnal de la 13 ani și e unul dintre obiceiurile care au contat cel mai mult în dezvoltarea mea.

Mi-am luat mult timp să mă împac cu faptul că sunt introvertă, printre altele. Acum reușesc să trăiesc aliniată cu mine și cu resursele mele și asta e exact ce îmi doresc și pentru oamenii cu care lucrez.

Nu mă împac cu extremele, cu cuvintele „niciodată” și „întotdeauna”, cu graba sau cu răutatea. Mi-am găsit alinarea în filosofia stoică și o aplic zilnic.

Pe măsură ce trec anii, îmi dau seama că știu tot mai puține lucruri cu toate că învăț constant. Rămân deschisă la tot și toate.

CE MĂ MÂNĂ ÎN FIECARE ZI

Viața e prea scurtă ca să amân lucrurile care contează. Am avut o problemă cu timpul și am descoperit că provocarea nu era chiar despre timp. Timp ar fi pentru toate.

Să fiu sprijin și inspirație prin fapte, nu doar prin vorbe, pentru fiul și soțul meu, cei mai longevivi călători din viața mea.

Să trăiesc conștient și cu prezență. Cred că unii dintre cei mai mari dușmani ai noștri sunt autoamăgirea, inerția și frica de disconfort.

FORMARE ȘI EXPERIENȚĂ

Lucrez în această zonă din 2021, când am finalizat certificarea de Change Strategist la Whisper – Center for Strategic Change. De atunci am continuat să învăț pentru că nu știu altfel.

Formările relevante, pe scurt:

  • Formare în psihoterapie experiențială focalizată pe emoții (EFT) în curs, Asociaţia Institutul de Psihoterapie Experiențială Focalizată pe Emoții, 2025–2028
  • Mental Toughness Development Programme, AQR International (2023)
  • Supernatural Listening, Whisper – Center for Strategic Change, Andrei Roșca (2022)
  • Train the Trainers & Supernatural Listening, Whisper (2022)
  • Ultimate Guide to Mastering Burnout, Cristina Chipurici (2020-2021)
  • Change Strategist Certification, Whisper – Andrei Roșca (2020–2021)
  • Licență în Psihologie, Titu Maiorescu (2020–2023)

Dacă simți că e momentul pentru o schimbare și vrei să vedem dacă putem lucra împreună, scrie-mi.

Lucrăm împreună? | hello@mariaarbone.ro

Sliding Sidebar