Acum vreo câțiva ani aveam în lista mea cu task-uri 2 proiecte speciale. Unul se numea „Proiectul vieții”, iar celălalt „PROIECTUL”. Așa erau trecute în agenda mea, apăsat și bolduit, și tot așa le ziceam dacă m-ai fi întrebat cu ce mă mai ocup.
Din momentul în care m-am angajat să le fac și până m-am ocupat efectiv de ele au trecut 3 luni.
În aceste luni, singura activitate în privința lor a fost să le mut în agendă și pe calendar de la săptămână la săptămână. Mai la coadă, mai în afara programului, astfel încât să nu ne găsim.
Doar că de la un moment încolo am început să ne tot întâlnim. Începusem să le visez, nu mai dormeam bine și devenise greu să dau ochii cu oamenii cărora le promisesem că le fac. Pe unul dintre ei îl vedeam zilnic și din când în când își mai amintea să mă întrebe cum stau lucrurile cu „treaba aia de te-am rugat”.
Procrastinarea celor două proiecte îmi devenise o picătură chinezească foarte precisă. Ajunsese să fie atât de dureroasă încât într-o zi m-am hotărât să le înfrunt. Mi-am rezervat o zi în care să mă ocup doar de ele și eram hotărâtă să nu mă ridic de pe scaun până nu le dau de cap într-o formă sau alta.
Lucrurile nu s-au întâmplat deloc așa cum mi-am propus. Pur și simplu găseam orice altceva de făcut decât ceea ce îmi propusesem de parcă nu aveam niciun control asupra mea. Obosită și plină de amărăciune le-am lăsat baltă. Mi se strecurase deja gândul că e cazul să accept renunțarea și să fiu sinceră cu cei doi oameni, să le spun că nu pot să mă țin de promisiune. La fel de greu. Simțeam rușine, furie, teamă, umilință.
„Doar le deschid, doar mă uit, nimic mai mult” mi-am zis o săptămână mai târziu în care amânasem inclusiv discuția cu cei doi. Nu mai aveam niciun obiectiv în privința proiectelor, nicio așteptare de la mine.
După 2 ore finalizasem complet „Proiectul vieții”. O singură sesiune de lucru. 2 ore!!!
La finalul următoarei zile, PROIECTUL era pus pe roate. Mai exact după 2 sesiuni de lucru în două zile consecutive.
3 luni. 2h și 2 zile. Nesomn, rușine, furie și alți demoni.🙂
Și acum mă uit la situație ușor amuzată – ușor enervată și mă întreb câte îmi mai scapă. Întâmplarea celor două proiecte mi-a fost însă o lecție prețioasă.
Debriefing
„Proiectul vieții” nu era un proiect, dar l-am făcut să sune și să se simtă așa. Un proiect e un task ceva mai mare care cuprinde mai multe activități și este realizat în mai multe sesiuni de lucru.
Nu doar că nu era un proiect, dar era „al vieții” o denumire peiorativă, sarcastică, care trăda faptul că avea o importanță foarte mică pentru mine și că îl acceptasem din motive greșite, în cazul acesta pentru că nu am putut spune nu și nici nu-mi pusesem problema să fac asta.
Era o activitate pe care o mai făcusem de sute de ori până atunci. Diferența dintre acele sute de ori și „Proiectul vieții” era că nu-mi făcea plăcere să-l fac, intra în conflict cu ce aveam eu pe agenda mea și-l acceptasem doar pentru că mă rugase jumătatea mea. (Ai crede că iubirea învinge orice…)
Nu e de mirare că nu mă atingeam de el. Mintea mea nu mă credea că vreau să-l fac și mă sabota cum putea ea mai bine.
„PROIECTUL” chiar era un proiect. Unul frumos, promițător, provocator, cu concepte de interes pentru mine, dar, în aceeași măsură, era complex, cu multe componente necunoscute și cu un viitor cam incert din perspectiva succesului – adică era riscant și putea eșua din o mulțime de motive, printre care și eu și abilitățile mele, mai ales asta.
„PROIECTUL” mai avea o trăsătură importantă: nu mai făcusem un astfel de proiect până în acel moment, totul era nou pentru mine. Și încă una: NU ERA AȘA MARE pe cât credeam, îl vedeam și simțeam eu, cel puțin nu în faza în care se afla atunci, dar nu am aflat asta decât după cele 2 zile în care m-am dedicat lui.
Mintea mea în cazul acesta era copleșită și blocată. Mă credea că vreau să-l fac, dar nu avea încredere că și pot. Și, la fel ca în primul caz, mă sabota cu ce avea la îndemână.
Cele 3 moduri prin care mă sabotam, și lecții și semnale totodată, așa cum mi le-am notat atunci pentru mine, sunt:
- Cuvintele contează. Emoțiile din spate lor contează și mai mult. Le dă de gol tonalitatea cu care vorbești despre ele și starea pe care o generează în tine. Ajută să te asculți, să te observi. Ia-ți un răgaz să scanezi ce simți. Nu pierzi timp, ba dimpotrivă.
- Ordinea lucrurilor contează. Dacă sunt importante pentru tine înseamnă că, în primul rând, se află pe lista ta cu activități și, în al doilea rând, că nu sunt îngropate sub alte lucruri, adică sunt acolo în top. Nu te minți singură.
- Dacă te afli în groapă și vezi că nu mai ieși de acolo, nu mai continua să sapi. Adică, oprește-te și încearcă să vezi ce se întâmplă. Știu că ai impresia că pierzi timpul dacă te oprești, dar e doar o impresie. Deci, ce observi?
Una dintre provocările pe care aceste comportamente le pune este că nu sunt chiar gălăgioase și asta le face greu de reperat. Dar au efect cumulativ în timp. Când ajung destul de mari încât să țipe nu rămân izolate în pătrățica lor, ci afectează multe alte zone din viața noastră: odihna, generează niște tensiune în corp, te fac mai reactiv în relații sau în obiceiuri și mai neliniștit/ă și anxios în ansamblu. Cu cât durează mai mult, cu atât mai adânci efectele.
O soluție
La acel timp, am considerat că provocarea mea ținea de tehnici de organizare și time management, dar pe măsură ce am bătut moneda pe asta, procrastinarea mea a devenit tot mai frustrantă.
Provocarea mea a ținut mai mult de mindset – de ceeea ce mi-am spus despre activități și de cum m-am raportat la ele.
Dacă se întâmplă să te simți blocat/ă așa cum m-am simțit eu în cele două cazuri de mai sus, nu pot să-ți ofer o soluție legată de mindset – ce și cum îți spui sunt chestiuni personale și răspunsul e la tine. Îți propun însă o metodă care să te ajute să te deblochezi și să câștigi claritate și tracțiune pe activități. Poate, ca efect, să deblochezi și cum te raportezi la ele.
Soluția am descoperit-o la Cal Newport denumită soft entries. E ceea ce am făcut și eu (și o tot fac de atunci când mă blochez) fără să știu că are un nume când mi-am zis despre cele două proiecte că „doar le deschid, doar mă uit, nimic mai mult”.
Soft entries, după cum îi spune și numele, presupune să abordezi ușor, blând activitățile care îți creează disconfort semnificativ. Practic, nu-ți propui să le dai de cap, să le rezolvi – o cerință poate mult prea mare pentru ceea ce poți în acest moment – ci să le analizezi, să te uiți la ele fără să încerci să obții ceva din asta. Mintea e mult mai puțin reactivă și alertă în cazul acesta tocmai pentru că nu există nicio miză și nu intră în conflict cu nimic. Șansele să te saboteze sunt mai mici.
Efectele pe care care le obții sunt: faci cunoștință cu taskul > scad emoțiile negative pe care le-ai asociat cu el și te relaxezi > se schimbă unghiul din care îl privești > capeți claritate asupra lui > devine mai ușor să-l abordezi (sau să renunți la el dacă e cea mai potrivită abordare, așa cum uneori e)
E ca atunci când încerci să intri în apa mării, dar o faci treptat până ce devii confortabil/ă cu temperatura ei încât să intri complet.
Sper să te ajute!
Să știi că acest articol face parte din proiectul Mental Toughness pe care îl fac împreună cu Whisper – Center for Strategic Change. Am mai făcut acest proiect sub forma unui program intensiv de creștere a Mental Toughness-ului în 2022 – 2023 împreună cu Andrei Roșca și Raluca Alecu.
Pe foarte scurt, Mental Toughness este o trăsătură de personalitate care determină cum răspundem la stres și schimbare. E o trăsătură care ține de mindset, de ceea ce ne spunem când ne confruntăm cu situații care ne generează disconfort. Aici intră atât evenimente majore exterioare nouă, precum pandemia sau invazia din Ucraina, cât și schimbări și situații din viața de zi cu zi, eșecuri, pierderi din viața personală sau profesională. Cel mai bun barometru pentru astfel de situații ești tu.
Modelul conține 4 dimensiuni mari, fiecare cu câte 2 factori. De exemplu, articolul meu atinge dimensiunile:
Commitment pe ambii factorii Achievement Orientation și Goal Orientation – Aceștia arată capacitatea unei persoane de a se ține de lucrurile pe care și le propune în ciuda obstacolelor cu care s-ar putea întâlni (întreruperi, plictiseală, lipsă de resurse, procrastinare etc.) și orientarea spre a seta obiective, a vedea și își imagina destinația și călătoria.
Challenge cu precădere pe factorul Risk Orientation – Orientarea către risc arată deschiderea unei persoane spre a-și asuma riscuri, spre a se angaja în situații noi chiar dacă au potențial de eșec. Aici intră frica de greșeală, de eșec – vezi ce-mi ziceam despre PROIECTUL și teama că nu am ce îmi trebuie să fac un astfel de proiect și cum asta mă bloca până la inacțiune.
Confidence cu focus pe Confidence in Abilities în acest caz. Persoanele cu încredere în abilitățile lor sunt mai predispuse la a demara lucruri, în a se angaja în activități. Dacă ai avea în față doi oameni cu aceleași abilități, cunoștințe și pregătire, va avea succes cel care are încredere în abilitățile lui. Șansele să aibă succes sunt la fel de mari chiar dacă o persoană nu are abilitățile necesare față de o persoană care le are, dar îi lipsește încrederea în acestea. Persoanele cu scor mare pe scala aceasta nu doar că au mai multă încredere în abilitățile lor, dar cred că pot învăța să facă ceva dacă nu știu. Al doilea factor din Confidence este Interpersonal Confidence – care seamănă mult cu primul, doar că este vorba despre încrederea pe care o avem în noi înșine în interacțiune cu ceilalți.
Și nu în ultimul rând, Learning Orientation (face parte din dimensiunea de Challenge) – este ceea ce am făcut eu cu lecțiile pe care mi le-am extras din întâmplarea de mai sus. Dar asta e doar o parte din acest factor. Persoanele cu scor ridicat pe învățare văd toate rezultatele, implicit și eșecurile, ca având o parte pozitivă. Acestea văd oportunitate acolo unde alții văd amenințare și nu se descurajează când lucrurile devin grele pentru că ei știu că orice situație creează o oportunitate de învățare și îmbunătățire personală.
Din model, mai face parte dimensiunea de Control cu factorii Emotional Control și Life Control.
Poți descoperi mai multe despre această trăsătură de personalitate aici. Tot de aici poți descărca un ebook cu câteva tehnici pentru deblocare, câte una pentru fiecare factor, pe care l-am creat cu Andrei. Fiecare tehnică este însoțită și de un pic de teorie, astfel încât să înțelegi cum te ajută și să ai un grad de libertate să te poți concentra pe ce ai tu nevoie sau chiar să modifici tehnicile ca să ți se potrivească mai bine.
Dacă ai gânduri, feedback, neclarități despre articolul de azi, Mental Toughness sau tehnicile din ebook, scrie-mi pe hello@mariaarbone.ro.
