Prea aproape de soare (#8)

Aseară am adormit la ora 20:00. Nu știu în ce parte de lume te afli tu, dar aici, în România, într–un colț de București, afară încă era lumină și oamenii activi.

Planul meu nu includea somn la ora asta. La 19:30 aveam o sesiune de cycling la care îmi doream să ajung – sau să nu o ratez – o nuanță, mi-am dat seama apoi, importantă. 

Primul semnal de alarmă îl primisem dimineață, dar încă nu mă prinsesem de el. O eroare de calcul banală din partea mea a făcut ca băiețelul meu să rateze somnul de după-amiază. În contextul de ieri ar fi fost tare util să nu se fi întâmplat asta.

Pe la orele amiezii mă îndreptam spre Băneasa cu același copil care nu dormise de ore bune și care urma să facă un vaccin. Doar că nu trebuia să ajung acolo, ci în altă zonă a Bucureștiului. Când mi-am dat seama că merg în altă direcție deja eram în întârziere și urma să întârzii și mai mult. Semnalul acesta de alarmă a ajuns la mine.  

Zbor prea aproape de soare, mi-am zis, și o să mă ard!

La începutul săptămânii îmi făcusem review-ul trimestrial și eram foarte mândră de ce reușisem să fac în ultimele luni, de cât de mult progresasem în ariile importante din viața mea în ciuda unui context și rol nou. În plus, bucuria îmi era cu atât mai mare cu cât reușisem să-mi mențin obiceiurile chiar și în absența soțului meu din ultimele săptămâni în care practic avusesem mai multe responsabilități decât de obicei. Mă simțeam de parcă urcasem un munte foarte înalt – ceea ce și făcusem oarecum, doar că uitasem că nu mai sunt acolo. Printre altele, pontasem 90 de intrări la sală de la începutul anului și aseară ar fi urmat a 91-a. Nu-mi doream să stric ritmul. Aveam un lung șir de dovezi în spate că pot. 

Am ajuns într-un final la medic și vaccinul a fost administrat. Iar eu îmi învățasem lecția și știam care e decizia înțeleaptă din partea mea.

Am urcat în mașină și mi-am anulat ora de cycling. Brusc, am simțit eliberare, am început să casc și corpul mi s-a relaxat. Habar nu aveam că mi-era atât de somn.

Tot drumul spre casă m-am gândit la legenda lui Icar. Mi-am povestit singură despre mândrie, echilibru și ambiție.

Leave a reply:

Your email address will not be published.