Motivație vs angajament

Am scris acest articol cu furie la adresa mea.
Mi-am început dimineața devreme cu o carte. Mintea nu mi-era clar la citit, simțeam cum mă încearcă alte gânduri și din timp în timp trebuia să mă resetez ca să înțeleg ceva din ce citesc. La un moment dat mi-am zis că nu e ziua mea și că ar fi bine să renunț, dar nuuuu – eu mă țin de planurile mele (ha, ha, ha). De data asta am făcut bine că am mai mai rezistat un pic cu cartea în mână pentru că am ajuns la un capitol al cărui rezultat este acest articol. M-am inflamat aproape din titlu: Motivație versus angajament. Abia atunci am simțit că mă trezesc. Parcă mi-a pus cineva o oglindă în față și nu arătam prea bine. Și m-am supărat pe mine.

Amân să scriu un nou articol și să finalizez actualizarea acestui website de câteva zile. Și cu fiecare zi în care fac asta, presiunea crește, elefantul se face tot mai mare. Am dat vina pe frică, pe anxietate și pe ce mai simte un om înainte să se apuce de ceva nou. M-am angajat în tot felul de activități și m-am uitat în fiecare seară în calendar mulțumită că a fost plin. Că dacă a fost plin, măcar am o scuză.

Și motivația nu-mi lipsește. Urlă chiar. Îmi doresc să ajut oameni prin ceea ce scriu și am o listă lungă cu subiecte pe care vreau să le aduc aici. Dar, aparent, să îmi doresc nu e de ajuns.

Motivație vs angajament

Te trezești dimineața ca un războinic și simți că poți schimba lumea, dar de-a lungul zilei sentimentul acesta se poate duce dacă nu-l pui în mișcare, dacă nu îi dai spațiu să se întâmple. La finalul zilei, tot un războinic ești, dar un pic dezumflat, un războinic mic sub o armură mare. Pentru că ai rămas doar cu ideile și dorințele mari și atât. După câteva astfel de zile în care nu te-ai dus pe câmpul de luptă, devii frustrat și începi să te întrebi dacă dorința ta e destul de puternică. Că dacă ar fi, lucrurile s-ar întâmpla, nu? Eu sigur prin asta trec. Iar acest articol reprezintă câmpul meu de luptă de azi.

Motivația răspunde la întrebarea De ce fac ceea ce fac?. E motorul acțiunilor noastre. Fără ea nu ne-am putea pune în mișcare să facem nimic. Partea proastă la motivație este că nu e de ajuns pentru a face ce ne-am propus chiar dacă e puternică. Nu este constantă, e emoțională, e ușor influențabilă.

Angajamentul pe de altă parte este să faci ceea ce ți-ai pus în minte să faci chiar dacă azi nu ai chef, e duminică, nu ai energie, oamenii sunt răi și viața e nedreaptă. Se bazează pe un plan și spre deosebire de motivație, acesta termină acțiunea. Pare că atunci când motivația lipsește, angajamentul este lipsit de bucurie și simți că faci lucrurile pentru că trebuie, nu neapărat pentru că îți dorești. Se cam bat cap în cap. Dar nu se bat. Angajamentul ține locul motivației atunci când ea e plecată un pic.

O întrebare bună în situația aceasta este: Care e alternativa? Renunți la visul tău?
Ești dispus să nu-ți îndeplinești dorința doar pentru că azi nu ai motivație și bucurie? Poate mâine revine sau poate că revine chiar în momentul în care îți dai răspunsul la întrebare, când îți dai seama că alternativa nu îți e pe plac. Și vezi ce iese de aici. La mine a ieșit articolul asta.

Dacă totuși ajungi să realizezi că vrei să renunți la visul tău, mai pune-ți câteva întrebări de control:

• Care sunt avantajele renunțării la visul tău? Ce câștigi din asta?
• Dar dezavantajele? Ce pierzi?
• Ce faci după ce ai renunțat la îndeplinirea visului tău? Care-i planul?

Organizare vs disciplină

Suntem toți buni la a organiza și a planifica lucrurile. Eu știu despre mine că sunt. Și ce bine mi-ar fi dacă aș avea și pe cineva care să implementeze ce aranjez eu frumos în calendar (the joke’s on me!). Dar, deși suntem toți buni la asta, nu toți ducem la bun sfârșit ce-am pus pe foaie. Nu e de ajuns să fim organizați și buni planificatori dacă nu punem și în aplicare și nu suntem disciplinați. Disciplina face parte din angajament. Vin împreună la pachet.

Și acum, întrebarea aia: cum faci asta?

I-am invidiat mereu pe oamenii care fac pur și simplu, fără să se gândească la o mie de lucruri înainte. Locuiesc cu unul în casă și vederea lui e un reminder constant despre cât de puțin ies eu pe câmpul de luptă și cât de mult timp petrece el acolo, în toate ariile vieții lui. Nu-i pasă că lucrurile nu sunt perfecte atâta vreme cât se întâmplă. Eu rareori funcționez așa.

Acum câțiva ani am fost întrebată la un interviu Ce aș prefera să fac: să dau 80% acum sau 100% mai târziu? Mi-a luat ceva să înțeleg. Și cu toate că e o lecție pe care o reiterez de multe ori cu mine însămi și cu alți oameni cu care lucrez, nu reușesc să o pun tot timpul în practică sau în toate situațiile. Și 80% e mult!

Așadar, cum?

• Începe cu ce ai. Mulți dintre noi începem uneori cu locul în care ne dorim să fim și de la ce ne dorim să avem, iar fiecare zi se măsoară în cât de departe suntem și cât de multe lucruri ne lipsesc. Din perspectiva cealaltă, în care începi de unde te afli acum, te poți bucura în fiecare zi de apropierea de obiectivul tău. Și ești mai puțin frustrat.

• Setează-ți un obiectiv. Potrivit pentru tine. Nici prea mare, nici prea mic, ci realizabil și relevant. Obiectivul e diferit de vis, obiectivul sprijină visul. Obiectivul e măsurabil și specific.

• Fă un plan. Un plan realist. Banii poate că sunt o resursă elastică pentru unii dintre noi, dar timpul nu.

• Vezi care sunt lucrurile de care ai nevoie pentru planul tău și încearcă să le prioritizezi. Nu toate lucrurile sunt la fel de importante pentru visul tău și poate nu le poți face pe toate acum așa cum ți-ai dori. Dacă dai 100% mai târziu e posibil să fie prea târziu, iar tu să fi consumat prea multă energie în a le perfecționa. Și perfecțiunea asta e o altă discuție. Eu îmi împart lucrurile în must have (esențiale, critice), important to have (semnificative, dar nu critice), nice to have (dezirabile, dar pot clar să trăiesc fără ele).

• Pregătește-te pentru drum. Care sunt obstacolele, barierele pe care ai putea să le întâlnești pe drum? Cum ai putea să le gestionezi? Le sari? Le înfrunți? Ceri ajutor? Fă o listă cu ele și soluții pentru ele. În momentul în care le vei întâlni, vei avea o idee despre cum să le abordezi, astfel încât să nu reprezinte capăt de drum.

Îți recomand să faci toate cele de mai sus în scris, nu în minte. Uităm repede și lucrurile scoase din minte nu mai vin așa ușor să ne bântuie apoi. În plus, dacă le ai pe toate într-un loc, vei avea mereu la ce să întorci când te rătăcești.

• Asumă-ți proprietatea visului. Cel mai la îndemână exemplu îl reprezintă antreprenorii. Pentru că afacerea este a lor, ei iau lucrurile personal și își investesc toată energia acolo, spre deosebire de un angajat care nu are același sentiment al proprietății. Antreprenorii nu așteaptă să vină cineva să le îndeplinească planurile. În plus, când planul nu îți aparține, oricât de bun ar fi, șansele de succes scad.

• Fii pregătit să plătești prețul. Una dintre cele mai puternice lecții de anul trecut pe care am auzit-o de la Andrei este că nu putem obține lucruri și beneficii de oameni mari cu prețuri de copii. Cu alte cuvinte, asumă-ți responsabilitatea și răspunderea pentru planul tău.

• Și treci la acțiune ori de câte ori este nevoie. Cu disciplină. Ăsta-i prețul.

• Fă-ți un audit din când în când.

Live with a bias toward action. Ironically, this will teach you patience. When you take action each day, you learn the value of accumulating small improvements over time. You understand how daily habits compound.

Be impatient with your actions. Be patient with your results.

James Clear

Cum rămâi aici?

De la zi la zi, de la provocare la provocare. Dar și de la reușită la reușită. De la bornă la bornă.

• Poți cere ajutor, încurajare și apreciere de la ceilalți. Eu am învățat să fac asta mai greu. Încă învăț. Dar măcar acum știu beneficiile și devine din ce în ce mai ușor.
• Poți să revii oricând la întrebările de mai sus ca să vezi alternativa de a nu fi disciplinat și angajat pe deplin întru îndeplinirea visului tău.
• Te poți recompensa după fiecare reușită. Asta-i printre preferatele mele în practică, deși la nivel intelectual nu sunt de acord întru totul cu ea, dar dacă funcționează, funcționează. O să mă premiez cu o gogoașă cu ciocolată după publicarea acestui articol.
• Sărbătorești reușitele. Îți poți exprima bucuria cu oameni apropiați sau cu tine însuți. Eu am un exercițiu de recunoștință pe care îl fac în fiecare zi de câțiva ani. La finalul fiecărei zile sau a doua zi dimineață, trec în revistă bucuriile mele din ziua respectivă. Articolul acesta, așa cum o fi el, merge la recunoștință în seara asta.
• Îți poți alege câteva persoane pe care le admiri sau lucruri drept ancore în perioadele grele. Pe mine mă motivează să arunc un ochi în astfel de situații la Cristina Chipurici, la Ryan Holiday, să ascult un podcast de-al lui Andrei sau să răsfoiesc cartea The Daily Stoic: 366 Meditations on Wisdom, Perseverance and the Art of Living. Îmi amintește de fiecare dată în câte gânduri gunoaie mă afund. Bineînțeles, cu condiția să îmi dau seama că m-am blocat.

Nu am zis nimic nou aici. Doar că eu am uitat. Așa că acest articol scris cu furie e un reminder pentru mine. Și acum spre final, îmi vin în minte toate citatele pe care le-am adunat în anii ăștia pentru astfel de situații. Mai las doar unul.

Clarity comes after commitment has been made. (Ellie Drake)

The remedy for this is to commit to your end goal, then start working towards it. When you truly commit to something, your mind shifts, you see opportunities where you did not before, and circumstances conspire to help you. As you keep taking action and see the results of your actions, you will gain better clarity as to how to accomplish your goal.
Although you may need to adjust or abandon particular strategies and tactics that don’t end up leading you where you wanted, never give up on your ultimate goal.
Big dreams are inspiring and worth pursuing.
The more you take action towards your goal and observe the results, the more clarity you will gain as you move forward.

De fapt, cred că am citat un newsletter întreg al lui Robert Kiyosaki. Noroc că ale lui sunt scurte. 🙂

---

Despre cartea mea din dimineața asta: Paradoxul cimpanzeului – Steve Peters

Steve Peters prezintă în carte un model simplificat (și amuzant) al funcționării minții noastre. Peters îți spune despre tine de ce te porți așa cum te porți personificând componentele minții și propune soluții pentru gestionarea situațiilor în care nu ne place neapărat de noi. Nu mă împac eu bine cu toate metaforele și ideile, dar reprezintă un reframe bun al noțiunilor științifice despre mintea noastră pe care le poți reține și interioriza mai ușor. Cimpanzeul reprezintă partea noastră emoțională, care e de 5 ori mai puternică decât noi, umanul suntem noi, stă pentru rațional, computerul reprezintă memoria etc. Dinamica dintre componentele minții așa cum e prezentată în carte te ajută să înțelegi mai bine motivațiile din spatele acțiunilor și atitudinilor noastre, de ce ne enervăm pe alții în trafic, de ce ne angajăm în comportamente nocive sau, cazul meu, de ce nu ne putem ține de ceea ce ne propunem. Nu mai insist, dar cartea reprezintă un start bun dacă vrei să înțelegi mai bine cum funcționezi.