Acum câteva săptămâni mă plimbam cu sora mea prin parc când am ajuns în dreptul unei tarabe cu produse tradiționale. Ne încercase o poftă de dulce încă de la intrarea în parc, dar până în momentul acela reușisem să depășim tentațiile. Asta până când ne-au aterizat ochii pe un munte de ciocolată la taraba cu pricina peste care era arborată eticheta: ciocolată de casă fără zahăr.
„Hai, că asta nu are zahăr!”, a zis una dintre noi. Câteva momente mai târziu eram amândouă uimite de cât de dulce era ciocolata noastră fără zahăr.
„De casă” și „Fără zahăr” fuseseră scurtături pentru „mai sănătos” și „nu o să ne afecteze prea tare”. Rațiunea noastră s-a oprit după ce am înfrânt dușmanii principali din alimentația noastră (ai mei și ai ei, ca să nu te bag și pe tine în oală fără să te fi întrebat dacă ești ok cu asta).
La câteva zile după asta, în același parc, povesteam cu cineva despre productivitate – îmi spunea că își dorește să fie mai productiv (să ridice mână sus cine nu vrea asta 😶🌫️). L-am întrebat ce înseamnă asta mai exact pentru el. După un moment de gândire mi-a zis că nu s-a gândit la cum arată productivitatea și apoi a adăugat că nici nu știe, de fapt, ce e. „Cred că tot ce vreau este să termin tot ce am de făcut!”
Un răspuns la fel de vag ca ciocolata mea cu status discutabil.
Mi se pare interesant că ne vine natural, nouă oamenilor, să chestionăm și să găsim explicații pentru ce se întâmplă în viața noastră. Dar, într-un mod cumva paradoxal, nu ne vine natural să definim lucrurile importante pentru noi sau lucrurile pe care ni le dorim de la și pentru noi. E ca și cum chestionarea ar funcționa doar pe trecut, nu și pe celelalte axe temporale. Nu am încă explicații la asta.
Știu doar că trăim mult pe principiul eficienței. Din multe perspective, are sens să fie așa. Trăim vremuri speciale, mai speciale ca niciodată. Ne îmbăiem în informație, avem prea multe opțiuni la dispoziție și prea multe alegeri de făcut în fiecare zi. Așa că, scurtăm, sărim, etichetăm, comprimăm cât de mult putem.
Simțim că nu avem timp să definim în detaliu pentru că viața de acum ne cere să fim agili.
Și totuși… ceva mă ține din a accepta ipoteza asta și atât.
Cazul meu cu ciocolata de casă fără zahăr e un lucru mic, trivial. Și, în același timp, nu e. Ca ea sunt sigur multe. Cum zicea Darren Hardy în cartea The Compound Effect: Have you ever been bitten by an elephant? How about a mosquito? It’s the little things in life that will bite you.
Apropo totuși de elefanți, productivitatea nu e chiar o treabă mică. Nici iubirea de sine, nici independența financiară, nici „să fiu fericit” nu e, nici „să reușesc în viață”, „starea de a fi”, „vreau să fiu mai slab”, nici „să citesc mai mult” – ai prins ideaa. Lista e deschisă pentru orice altă dorință, nevoie, obiectiv, concept care ne survolează cerul minții și nu ne dă pace.
Cel mai adesea, avem impresia că știm ce înseamnă lucrurile acestea, dar când facem zoom in, aflăm că nu prea știm.
Nu cred că trebuie să știm tot timpul cum arată lucrurile sau să avem precizie maximă în asta. Detaliile se dezvăluie pe măsură ce le acordăm timp și spațiu mental. Nici nu cred că trebuie să avem definiții pentru toate lucrurile. Însă unele merită o definiție, sau măcar un început de definiție, pentru că luăm decizii și acționăm în baza lor. (Apropo, eu am mâncat toată ciocolata până la urmă. M-a alinat lipsa zahărului în ciuda gustului neobișnuit de dulce.)
„A lack of definition is cancer.” a rămas cu mine dintr-o carte pe care am citit-o acum câteva luni. M-am gândit inițial că poate e puțin cam dură comparația, dar e o analogie bună. Cancerul este o boală în care unele dintre celulele corpului cresc în mod necontrolat și se răspândesc în afara granițelor lor obișnuite către alte părți sau organe ale corpului.
Să nu avem definiții pentru lucrurile importante pentru noi presupune să nu avem claritate. Opusul clarității este reprezentat de confuzie și haos.
Efecte posibile?
- simțim că nu avem control, că suntem neputincioși în fața lucrurilor care vin peste noi
- pierdem multă energie în proces, obosim și ne pierdem motivația
- procrastinăm și nu reușim să stăm în disconfort
- devenim mai anxioși și copleșiți
- devenim mai ușor de influențat și de deturnat de la ce ne propunem
Toate astea se scurg peste multe arii din viață. Haosul creează mai mult haos. Dar e valabil și invers, claritatea aduce mai multă claritate.
În încheiere, te las cu partea mea preferată din Alice în Țara Minunilor:
“Would you tell me, please, which way I ought to go from here?”
“That depends a good deal on where you want to get to,” said the Cat.
“I don’t much care where–” said Alice.
“Then it doesn’t matter which way you go,” said the Cat.
“–so long as I get SOMEWHERE,” Alice added as an explanation.
“Oh, you’re sure to do that,” said the Cat, “if you only walk long enough.”
PS Deși am mâncat ciocolata de casă fără zahăr, nu am avut pace până nu am elucidat misterul gustului. Evident că avea zahăr, dar un altfel de zahăr, venit indirect dintr-un alt aliment din compoziție. Lecție învățată.
