Despărțiri mai mari și despărțiri mai mici (#4)

Cu fiecare ceartă din casă îmi aduc aminte de o istorioară din familia mea de pe vremea când eram copil.

Într-o seară, părinții mei au mers la culcare supărați unul pe celălalt. În timpul nopții, tata a simțit că are palpitații și a crezut că ar putea să moară până dimineață. În tumultul acelor clipe, s-a temut că ultima imagine pe care mama ar fi avut-o cu el ar fi fost cea din urma conflictului. Așa că a trezit-o și i-a cerut iertare. Încă mă fascinează povestea asta pentru că pare că tatălui meu i-a fost mai frică de ce lasă în urma lui decât de moarte în sine. Ultima imagine.

Sunt sigură că întâmplarea asta a contribuit enorm la cum funcționez azi. Mi-e greu să rămân supărată indiferent de cine a greșit și cu atât mai mult înainte de somn.

Nu-mi amintesc unde am citit sau ascultat că fiecare noapte este o despărțire. Dacă nu treci prea rapid peste informația asta și stai un pic cu ea, realizezi că așa e. Punem toți capul pe pernă seara, dar am putea să nu ne trezim chiar în aceeași formulă dimineață. 

Deși pare un sentiment greu de stat cu el, e eliberator. Mie îmi aduce claritate și îmi schimbă starea complet. Mă face mai iubitoare, mai calmă, mai conștientă că mâine dimineață s-ar putea să nu fie și tot ce am e acum. Tot ce au și ai mei doi de la mine este tot imaginea mea de acum.

Iar acum mă pot duce să-mi cer iertare și să-i pup de noapte bună cu speranța că ne vom revedea și mâine dimineață în aceeași formulă.

Off I go!

Leave a reply:

Your email address will not be published.