Nu vrei să faci asta la oboseală (#3)

Mi-am revăzut în dimineața aceasta review-ul pentru săptămâna trecută. Stau prost la două capitole importante pentru mine: am făcut exces alimentar mai bine de jumătate de săptămână și nu prea am citit – adică nu am citit. Și dacă am citit, nu-mi amintesc ce-am citit. 

După ce m-am luat la întrebări un pic, am realizat că am lăsat-o pe Maria obosită și zăpăcită să ia decizii și să facă lucruri pentru mine.

Mai exact, nu mi-am planificat mesele așa cum o fac de obicei și mi-am lăsat versiunea de seară, obosită, să facă cum a crezut ea de cuviință, atunci în moment. Am ales ce-a fost mai rapid și simplu ca să rezolv situația. Rapid nu a însemnat sănătos sau puțin. Sănătos ar fi însemnat efort, să cântăresc opțiuni. Lucruri care necesitau energie, voință.

Nici cititului nu i-am alocat loc, deși mi-am dorit și mi-am promis că voi face asta. 

Pentru mine oboseala este dușmanul meu nr. 1 când vine vorba de menținerea obiceiurilor și luarea de decizii. 

Știu că nu doar pentru mine. Sunt o mulțime de studii pe oboseală, ego depletion, voință și procese decizionale.

Reiterez aici lecția mea:

Nu vrei să iei decizii pentru tine când ești obosit/ă, când tot ce vrei este să închei ziua și să pui capul pe pernă. 

Nu vrei să lași versiunii tale obosite lucruri importante pe mână dacă știi că nu te poți baza pe ea. 

Vrei să faci eforturile pentru lucrurile care contează pentru tine când ești odihnit/ă. Atunci ești cel mai înțelept/ă.

Versiunea ta mai înțeleaptă îți vrea binele pe termen lung. Vrea să ai la îndemână opțiuni sănătoase, să ai porția aia de mâncare gata când dai buzna pe ușă după o zi lungă. Sau măcar să știe ce are de făcut să o obțină. 

Practic, versiunea ta mai înțeleaptă are grijă de tine cel obosit și zăpăcit de mai târziu. Asta înseamnă să planifice, să se uite un pic în viitor, să nu lase lucrurile la voia întâmplării, să pregătească niște lucruri – să facă munca.

Treaba cu oboseala este că nu o vedem importantă de multe ori. Observ că și atunci când vrem să facem schimbări la noi rareori luăm în considerare factorul ăsta. Ne concentrăm pe soluții mărețe, complexe sau profunde, dar uneori avem nevoie de lucruri mai simple. 

Spor și decizii bune!

Sliding Sidebar