Acum câteva săptămâni am participat la un workshop de 1 zi despre curaj care m-a lăsat cu vreo 10 pagini de notițe la care încă procesez și un aha mare despre mine și călătoria mea despre curaj.
Workshopul se numește Courage as Habit și este ținut de Raluca Alecu. Folosesc timpul prezent pentru că Raluca mai are de gând să-l țină. În plus, a creat și alte resurse utile pe acest subiect, precum și grupuri de practică pentru dezvoltarea curajului axate pe cele mai cunoscute comportamente declanșate de frică. Ți-am lăsat mai multe informații la final dacă ai interes să-ți crești zona de curaj.
- Dosar de curaj: „Dacă am putut să o fac atunci o pot face și acum!”
- Curajul ca obicei și competență
- Definiția curajului: care sunt acțiunile din viața noastră care necesită curaj?
- Dacă vrei să îți crești curajul:
Dosar de curaj: „Dacă am putut să o fac atunci o pot face și acum!”
În timpul workshopului, am lucrat un exercițiu în cadrul căruia trebuia să ne gândim la cel puțin o situație în care ne-am simțit curajoși cu scopul de a o folosi în viitor drept ancoră pentru alte situații din viața noastră care necesită curaj.
Raluca l-a numit Dosarul curajului.
Practic, când ai nevoie de curaj poți merge sa te uiți în dosar și să îți iei de acolo încurajarea și atitudinea că o poți face și acum așa cum ai făcut-o și altă dată.
M-am apucat conștiincioasă de scris în timp ce în cap îmi rula întrebarea:
„Când am acționat ultima oară în direcția dorită în ciuda îndoielii, incertitudinii sau a posibilelor consecințe negative? În ciuda fricii și a riscurilor?”
Cu o zi înainte fusesem vulnerabilă cu un client și îi spusesem ce simt despre o situație în care ne aflam împreună în timpul ședinței.
Avusesem nevoie de curaj să fac asta. Riscul era să se supere pe mine, să vrea să plece mai devreme din ședință și, mai departe pe firul fricilor, să vrea să încheie colaborarea cu mine.
Bineînțeles, nu s-a întâmplat nimic din înlănțuirea de consecințe din mintea mea. Ba mai mult, curajul meu a deschis o portiță spre ceva mai profund în relația noastră.*
După această conștientizare, momentele în care am acționat cu curaj au tot curs ducându-mă tot mai mult în trecut.
Cu fiecare act de curaj veneau și fricile care au însoțit fiecare acțiune. Le-am notat și pe acelea.
Fiecare situație de care îmi aminteam îmi aducea un zâmbet pe buze pentru că urmările curajului meu nu semănau cu imaginea creată de frică înainte de acțiune.
Am tot scris până când am ajuns la o listă pe care ți-o las parțial și ție aici în speranța că poate te ajută și pe tine să-ți identifici acțiunile curajoase și să-ți încropești propriul dosar de curaj la care să te întorci când ai nevoie:
- Am început să alerg alături de oameni care aveau condiție fizică mult mai bună decât mine în ciuda faptului că știam că voi rămâne ultima din grup și că îmi voi vărsa sufletul până la linie de sosire. Riscul era să mă simt ridicolă, ceilalți să râdă de mine, să încetinesc ritmul întregului grup și oamenii să mă desconsidere în vreo formă sau alta.
- Mi-am dat demisia de 3 ori până acum din locuri care nu mi se mai potriveau în ciuda temerile legate de viitor, de incertitudine, teama că nu mă voi descurca într-un mediu nou și că voi eșua.
- Mi-am schimbat cariera complet la 30 de ani și am pășit într-o călătorie despre care am realizat că nu știu mai nimic chiar în timp ce mă aflam în ea. Am simțit pe rând (și toate buluc câteodată) cum mă încolțește lipsa de certitudine și siguranță, teama de eșec, de expunere și vulnerabilitate.
- Să iau decizia că nu voi participa la întâlniri, ședințe, evenimente, cursuri pentru care trebuia să renunț la alte lucruri mult mai importante pentru mine și să accept că nu voi putea fi la curent cu tot și toate. Mi-a fost teamă că voi fi lăsată pe dinafară, că voi pierde informații care ar putea să mă ajute.
- Să pun limite celorlalți. Să spun „nu” de-a lungul timpului cu toate că fricile de a pierde oameni și a fi judecată au fost și sunt încă prezente chiar și în cele mai banale momente, precum dacă uit să verific WhatsApp-ul o zi sau când nu reușesc să răspund la un email imediat.
- Să fac lucrurile conform valorilor mele chiar dacă asta înseamnă să stau cu fața contra vântului, să iert pe cineva când fapta aceluia e impardonabilă pentru cei din jur și să fac lucruri pe care eu le consider corecte pentru mine când ceilalți spun fix inversul.
- Să mă aleg pe mine prima și să fac prima oară lucrurile care îmi bifează mie nevoile în fiecare zi în loc să aleg să onorez promisiunile făcute celorlalți în mintea mea sau să îndeplinesc așteptările pe care eu cred că oamenii le au de la mine. Am aflat că am mai mult loc așa pentru a oferi celorlalți.
- Să exprim emoții și să fiu vulnerabilă cu oamenii din jur. În loc să fug de ce simt sau să blochez starea, am ales să o adresez mie sau în relația cu celălalt în ciuda fricilor de judecată.
- Să facilitez workshop-uri și programe în ciuda temerilor de eșec, ridicol, judecată și în ciuda sentimentului global că oricât de mult control cred eu că aș exercita într-un moment sau altul, oamenii își vor lua ceea ce au ei nevoie într-un moment și nu ce îmi doresc eu.
- Să mă uit cu sinceritate la realitatea mea interioară și exterioară, să mă cunosc așa cum sunt cu bune și cu rele singură sau în procese de schimbare în terapie sau change strategy. Asta înseamnă să simt durere, să descopăr care îmi sunt convingerile limitative și tiparele de comportament funcționale sau mai puțin funcționale, să aflu că uneori imaginea mea despre sine nu e aliniată cu realitatea și că am multe unghiuri moarte în ciuda tuturor eforturilor mele de îmbunătățire.
Că să nu devină un articol lung, nu ți-am lăsat și urmările acțiunilor mele. Pot doar sa te asigur că am câștigat ceva după fiecare acțiune, dar mai presus de toate s-a clădit ușor, ușor un sentiment meta să-i spunem: încredere că pot să fac ceva și că rareori urmările sunt pe măsura fricilor.
Mi-am dat seama recitindu-mi lista și ascultându-i și pe ceilalți participanți, că eram curajoasă. Toți cei prezenți eram curajoși. Și toți aveam povestești frumoase despre curaj.
Doar că nu vedem asta în mod curent și cu atât mai puțin când avem nevoie de asta.
În plus, nu îmi definisem cu claritate noțiunea de curaj.
Curajul ca obicei și competență
Deși marchez, cuantific, măsor multe lucruri din viața mea, curajul nu se afla printre ele. Îmi venise în minte recunoștința.
M-am întrebat care era diferența dintre orice alt obicei din viața mea și obiceiul curajului?
De exemplu, obiceiul planificării zilei și al săptămânii. La începutul zilei stau un pic cu mine și-mi organizez ziua. De ce nu aș face o alegere conștientă și în ceea ce privește curajul? Să stau cu mine și să mă întreb: În ce privință aș putea să fiu azi curajoasă? Ce activitate îmi cere azi curaj?
Parcă dintr-o dată avea mai mult sens ce își propusese Raluca să ne învețe: curajul poate fi un obicei ca oricare altul. Putem să generăm curaj așa cum facem alte schimbări în viață.
Curajul nu e o trăsătură înnăscută de tipul ori o ai sau nu o ai, ci o competență care poate fi învățată.
E la fel să ne apucăm de un sport, să scriem în jurnal, să citim, să învățăm ceva etc.
Până la urmă mai bine de jumătate dintre comportamentele noastre sunt obiceiuri.
Iar asta mie mi se pare o veste minunată având în vedere câte informații avem acum la dispoziție despre formarea și deconstruirea de obiceiuri.
Definiția curajului: care sunt acțiunile din viața noastră care necesită curaj?
Cât despre definiția curajului, singura definiție pe care o purtam cu mine este că acesta se întâmplă în ciuda fricii. Deci a fi curajoasă nu presupune absența fricii.
Cu toate acestea, mi-am dat seama că priveam curajul ca o acțiune mare în privința unui lucru important. Și un pic simplist.
Acțiunile mici nu intrau în definiție, deși multe dintre momentele din lista de mai sus sunt acte mici cu lifespan de o zi sau chiar mai puțin.
Să fiu sinceră cu clientul meu a fost o chestiune minute, nu de luni de zile de cântăriri ca în cazul unei demisii.
Să zic un „nu” astăzi cuiva sau unui lucru a fost o decizie mică, poate de câteva secunde, făcută dimineața în timp ce mă uitam la calendar.
Prin urmare, dosarul meu cu curaj cuprinde și acțiuni mici, medii, mari. Și, mai important decât atât, conține acțiunile despre care eu consider că am nevoie de curaj. Iar acest dosar poate fi actualizat în fiecare zi, așa cum fac și cu alte lucruri.
Cu asta îmi doresc să te las după ce citești acest articol.
Stai cu tine un pic acum, și mâine un pic, și poimâine și creează-ți propriul dosar de curaj pe care apoi să-l răsfoiești când apar fricile și îndoielile.
În mod ironic, am descoperit că nu e deloc greu să aleg cu ce să fiu curajoasă într-o zi. Nu duc lipsă de oportunități.
Pun pariu că ai și tu o mulțime de situații în care îți poți pune curajul la încercare.
Necesită curaj lucrurile care ne provoacă frică și disconfort. Acelea care ne pun un nod în gât, ne fac să scrâșnim din dinți sau ne strâng pieptul doar când ne gândim la ele. Acelea precedate de “da, dar…” și „dar dacă”, și urmate de scuze, justificări, tăcere, de „nici azi…” și promisiuni pentru mâine… ai prins ideea.
*Ar fi putut să se întâmple totuși conform trenului de gânduri din mintea mea, nu? Ce s-ar fi întâmplat în acest caz? Nu știu cu exactitate, pot doar să presupun că una dintre fricile din mintea mea ar fi devenit certitudine. Când un lucru din mintea noastră se adeverește el nu mai provoacă frică și e mai ușor de gestionat. În plus pentru frici ne putem pregăti.
Sau poate că ar fi generat altceva. Posibil rușine, autocritică și atunci aș fi avut nevoie de altfel de curaj, curaj să înfrunt situația, apoi să o accept și să mă uit la ea cu sinceritate ca să învăț ceva din ea.
