Versiunea audio:
Cea mai mare dorință magică a mea din toate timpurile a fost să opresc timpul în loc. La un pocnet de degete, lumea să se oprească, iar eu să continui în paralel, fără presiunea ei. Iar când mă simt pregătită să revin să o pornesc la loc. Poc!
Dorința aceasta apărea când mi-era greu și voiam să fac multe lucruri, iar timpul se termina la jumătatea listei cu sarcini.
Am experimentat multe tehnici de time management și productivitate și am citit tot ce mi-a picat în mână despre asta. Am ținut workshop-uri, am scris despre timp. Și, cu toate astea, preocuparea mea tot nu m-a lăsat în pace. Credeam că după atâta studiat și experimentat – gata! – nu mai am nevoie să mai fac ceva în această privință. Dar ea s-a tot schimbat așa cum m-am schimbat și eu.
Acum nu mai este doar despre gestionarea timpului, a atenției și energiei mele, ci a devenit și un vehicul prin care învăț despre mine și zbaterile mele. Așa cum este și lecția mea de anul trecut care m-a ancorat într-o realitate pe care nu reușeam să o văd și să o accept pe deplin.
În 2025 am citit 2 cărți despre timp. Dintre toate ideile, am rămas doar cu una singură. Cu cea despre care îți povestesc azi.
Lecția mea:
Să trăiesc în acord cu sezonul vieții în care mă aflu.
Să planific și să-mi calibrez așteptările de la mine în funcție de el.
Am purtat-o cu mine tot anul și am integrat-o în tot ceea ce am făcut, la niveluri diferite. A fost unul dintre cele mai bune și mai eliberatoare lucruri pe care le-am făcut pentru mine. Aproape că nici nu mai seamănă cu lecția din cartea de unde am învățat-o. Dar tocmai asta era și ideea. Pentru că niciun sezon din viața mea nu este identic cu al autoarei sau cu al oricărei altei persoane. Poate că seamănă, dar nu e.
La scară mare, sezonul meu arată așa:
Trăiesc sezonul de mamă al unui băiețel de 2 ani și jumătate. Asta vine la pachet cu lucruri diferite de alte sezoane din viața mea: program și responsabilități diferite, multe neprevăzute și o mulțime de lucruri pe care le învăț de la zero. E o altă realitate interioară și exterioară de care am nevoie să țin cont când îmi propun lucruri.
Traversez un sezon profesional nou, care se întinde pe câțiva ani. Urmez o formare în psihoterapie de 3 ani și, în curând, un master de aproximativ 2 ani. Asta îmi limitează temporar alegerile și raza de acțiune: în fiecare lună se duc multe ore acolo, la care se adaugă provocările care vin odată cu asta.
M-am uitat la perioadele din an mai atent și am încercat să trăiesc mai în acord cu ele. Bineînțeles că eram conștientă de schimbarea sezoanelor și a ritmului, dar așteptările de la mine nu se actualizau în timp real cu ele.
Dincolo însă de toate evenimentele care mă pot deturna, am observat ceva simplu: dacă mă las mai mult în ritmul naturii, chiar și într-un oraș mare și aglomerat ca cel în care locuiesc eu, trăiesc cu mai puțin conflict și frustrare. Fiecare sezon are lucruri plăcute și unele mai puțin plăcute.
Bolile și afecțiunile cer și ele un ritm. Eu, de exemplu, am o afecțiune autoimună influențată de câteva circumstanțe din an, pe care am început să le cunosc suficient de bine încât să le anticipez. Asta m-a ajutat să-mi calibrez așteptările de la corpul meu, care în acele perioade funcționează mai încet și este mai vulnerabil decât în altele.
La scară mai mică, anul trecut am acceptat mai grațios virozele și alte boli temporare (și au fost multe odată cu intrarea copilului meu în colectivitate) și am încercat să-mi respect ritmul și limitele din moment. Chiar am ajuns să mă întreb cum de mergeam la birou cu gripă înainte de pandemie.
Evenimentele și situațiile cu presiune schimbă temporar ritmul realității. În funcție de cât de serioase sunt și cât durează, iau din energie mai mult sau mai puțin. Uneori ajustarea e pe heirup, alteori invers. Am avut câteva hopuri mari de trecut anul trecut, iar asta a însemnat să pun unele lucruri pe pauză și să accelerez pe altele. Temporar.
Mai este și vârsta și etapa biologică în care mă aflu. Sunt mai aproape de 40 de ani decât de 30 și nu mai pot ignora semnalele pe care corpul mi le dă. Am învățat să țin cont de ritmul meu biologic și, paradoxal, asta m-a ajutat să fiu constantă în acțiune, dar în acord cu corpul meu, nu împotriva lui.
La un nivel și mai mic, am învățat să ajustez planificarea în funcție de lucruri simple, de la nivel de săptămână și zi. Poate am pierdut două nopți de somn, s-a îmbolnăvit copilul, m-am certat cu soțul sau am mâncat prost – lucruri care îmi iau din energie și din puterea de a face. Am ales să nu mă mai iau „de nouă”.
Concret?
Mi-am propus lucruri mai în acord cu aceste situații și fluctuații. Am deliberat mai mult și am ales ținând cont de ele. Cu mai mult realism și înțelegere față de mine.
În planificarea săptămânală, mi-am creat două secțiuni noi în care trec în revistă:
- cum intru în noua săptămână (starea mea)
- și ce mă așteaptă (cerințe, așteptări, obiective, promisiuni, dorințe)
Apoi încerc să le împac. De obicei, le împacă întrebarea: ce e cel mai important pentru mine săptămâna asta? Restul e bonus. Tot în mod paradoxal, am primit și multe bonusuri anul trecut.
La închiderea zilei, mai am o întrebare de împăcare: în ciuda a tot ceea ce ai reușit sau nu să faci, cum se simte ziua ta? Pentru că uneori ziua mea se simte mai vie și mai satisfăcătoare decât a fost în sarcini, dar dacă las la cârmă doar raționalul și agenda pot să ratez asta.
De asemenea, am fost mai atentă la ce cuvinte folosesc atunci când descriu anumite situații sau stări. La nivel de simțire este o diferență foarte mare dintre „a fost o perioadă horror” vs „a fost o perioadă grea” sau „m-a terminat perioada asta” vs „m-a obosit mult”.
Unele cuvinte apasă mai mult decât realitatea însăși și ajung să o modeleze. Unele activează pericol, alarmă, tensiune, contractare, altele activează efort, dificultate, realism și posibilitate. Deci mi-am calibrat și narațiunea despre aceste sezoane.
Concluzia mea este că atunci când nu țin cont de aceste sezoane oricât de mici sau mari și de dialogul meu, așteptările din mintea mea (de cele mai multe ori nechestionate) și realitatea din teren intră în conflict. Iar asta generează niște efecte. Tiparul meu cuprinde multă frustrare și puțină prezență.
Tu?
Tu ce sezon traversezi acum care necesită din partea ta o altă abordare legată de timp? De planificare? De așteptări de la tine?
Sunt sigură că și tu ai povești și greutăți pe care nimeni nu le știe, așa cum am și eu și așa cum are și doamna de la Mega care astăzi a fost cam nesuferită cu mine deși eram toată un zâmbet.
Dacă treci printr-un sezon greu, simt să-ți mai las ceva, așa cum vorbesc cu mine în astfel de momente:
Nu trebuie să-ți placă sezonul în care trăiești acum. Dar cu cât te concentrezi mai mult pe ce lipsește din el, cu atât mai greu devine. În varianta asta, pierzi și ce e frumos și util din el.
Nu o să fie pentru totdeauna așa, dar așa e acum. Sezoanele se schimbă (și surprize, surprize, apar mereu altele), dar și tu odată cu ele. Uită-te la istoricul tău de viață ca să-ți amintești asta.
În cuvintele autoarei care mi-a insuflat această lecție:
A trăi în sezonul tău nu înseamnă să încerci să schimbi totul ca să arate cum ți-ai dori. A trăi în sezonul tău înseamnă să-ți lași frustrările să respire, dar să nu le lași la comandă.
Sper că ți-a fost util. Dacă ai gânduri despre ce ai citit, le aștept cu drag pe hello@mariaarbone.ro
Dacă treci printr-un sezon dificil și ți-e greu să-l navichezi de unul singur sau de una singură, scrie-mi. Poate pot să-ți fiu de ajutor. Pe email sau aici 0761718235. Uite aici cum lucrez.
Cu drag,
Maria
–-
PS Lecția mea e încă în curs de integrare. Nu mi-a fost simplu să o aplic și cred că, în general, nu e ușor. Din ritmul rapid de zi cu zi îmi e greu să mă uit la mine de mai sus, pentru că asta presupune să ies din el. Apoi, am interiorizat standarde care nu se mai potrivesc cu versiunea mea actuală, dar care au mai multă forță decât propriul meu standard, cu un singur susținător. Și aici mai e de muncă. Nu mă ajută nici accesul constant la atâtea perspective, nici comparația cu ce văd în jur.
Ea face parte dintr-un proiect personal cu lecții, tehnici și perspective despre timp și productivitate pe care îl țin în jurnalul meu. L-am numit Alt Timp pentru că pur și simplu chiar este despre un alt timp pe care îl trăiesc. E posibil să mai scriu astfel de texte și pe viitor.
Apropo, dorința mea de a opri timpul în loc încă mai apare, dar acum știu că e un semn că poate m-am pierdut un pic pe drum sau că merg cu viteză prea mare. Și-mi amintește că nu timpul și lumea trebuie să se oprească, ci eu.
